Ganduri

Iata o veverita pe care, cu inversunare, o urmaream doar ca sa imi improspatez memoria de cate ori voi avea nevoie. Mi se pare un animalut interesant. O inventie inutila dar interesanta asa cum este si cincila sau ornitorincul. Are o agilitate demna de admirat.
Privind la film mi-am dat seama ca Dumnezeu (entitatea superioara care se va numi scurt D) a creat veverita, pe de o parte, si sobolanul, pe de alta, si a inceput sa rada in hohote. Si inca mai rade daca nu s-a saturat inca de ipocrizia de care dam dovada constant. Apreciem si ocrotin un sobolan cu blana si omoram pe celalalt, pentru ca nu este la fel de frumos. Da. Frumos. Frumusetea este un criteriu de selectare. Mai bine ca suntem limitati...Ajung la concluzia ca omul este superficial intru totul. Am mereu aceeasi conversatie cu "jumatatea mea" (a se citi sotul). "De ce iti plac animalutele alea urate? Sperie pe oricine cand le vad si tu te topesti dupa ele", eu raspund "dar sunt totusi frumoase in felul lor". Si chiar sunt. Au cate ceva care te surprinde daca esti atent. De cele mai multe ori imi par defapt neajutorate si parca as vrea sa le ajut cu ceva dar primavara nu se face cu o floare. Totusi sa nu credeti ca sunt vreun militant al drepturilor animalelor. Nu vreau sa fiu ipocrita. Fara carne pe masa n-as fi supravietuit, cel putin asa vad eu lucrurile din unghiul in care stau, si nici n-as fi putut sa folosesc atatea produse cosmetice fara sacrificarea unor specii de animale. Insa, daca stam sa privim din afara, fiecare vietate este supusa legii echilibrului natural. Exista o balanta a lucrurilor pe care noi nu o vedem. Pentru fiecare ban dat vine altul inapoi. Sau pentru fiecare banut luat trebuie sa dai altul inapoi. Si nu ma refer la propriu. Asa ca mereu va exista legea talionului care va echilibra starea de fapt iar noi vom fi sclavii ei oricand si oriunde.
Ca sa continui incursiunea in universul veveritelor citeam undeva ca acestea sunt in pericol mereu de a ajunge sub rotile masinilor, si aici vorbim de acelea care s-au adapostit de ceva timp in parcurile nationale. Really? Si cand vedem vreun sobolan mort in mijlocul drumului: "Ce bine ca a mai murit unul!". Cum poti sa te preocupi de soarta bulgarasilor aramii (ca sa fac o ironie) din coniferele parcului si sa renegi fiintele alea inteligente (dar uratele prin natura cuvantului), pe care le numim sobolani.



A citit cineva "Cel mai iubit dintre pamanteni"?. O carte care te lasa mut de uimire si-ti schimba perspectiva total. Marin Preda vorbea despre ceva real si nu se compara cu ce vezi prin filmele de la Mall unde realitatea devine fictiune; tot ce stiai tu ca este "pe bune" in film e "cool" sau "waw", ca sa citez din argoul clasic de Bamboo.
Ei bine ar fi si altele de comentat. De exemplu faptul ca sobolanii au adus ciuma...da si ce vremuri. Veveritele, dintr-o proasta informare, par sa fie in regula. N-au nimic, sunt cu analizele la zi, afisate pe panoul de la intrarea in parc. Mami si tati merg cu bebe de mana si ii arata veverita, il ajuta sa se apropie, poate poate reuseste macar sa o atinga pe blanita. E o imagine de vis, de poveste. Dar ce te faci cand realizezi ca acea chimie dintre copil si veverita este defapt un cosmar? Hmm? Pentru ca minunata fiinta care topaie toata ziua si distreaza cascatii este purtatoare a multor boli (de exemplu: trichineloza, leptospiroza, bruceloza, febra aftoasa, gastroenterita virotica, boala Lyme, antraxul, turbarea, toxiinfectiile alimentare s.a.m.d.). Iar ciuma, ciuma o transmite si veverita. Ca doar n-o fi mai fraiera.
Asa ca ganditi-va de doua ori cand va decideti sa le dati mancare din palma. Sau cand vreti sa admirati cu copilul animalutul si mai apoi sa ii permiteti sa il atinga pentru ca nu puteti sa-i refuzati nimic micutului. Si mai mult trebuie sa judecati atunci cand va expuneti copilul la bolile pe care le transmit papagalii. Alea sunt cel putin fatale!!!!!Dar asta e alt topic.