veverite vs. sobolani

Publicat de alexdana


Iata o veverita pe care, cu inversunare, o urmaream doar ca sa imi improspatez memoria de cate ori voi avea nevoie. Mi se pare un animalut interesant. O inventie inutila dar interesanta asa cum este si cincila sau ornitorincul. Are o agilitate demna de admirat.
Privind la film mi-am dat seama ca Dumnezeu (entitatea superioara care se va numi scurt D) a creat veverita, pe de o parte, si sobolanul, pe de alta, si a inceput sa rada in hohote. Si inca mai rade daca nu s-a saturat inca de ipocrizia de care dam dovada constant. Apreciem si ocrotin un sobolan cu blana si omoram pe celalalt, pentru ca nu este la fel de frumos. Da. Frumos. Frumusetea este un criteriu de selectare. Mai bine ca suntem limitati...Ajung la concluzia ca omul este superficial intru totul. Am mereu aceeasi conversatie cu "jumatatea mea" (a se citi sotul). "De ce iti plac animalutele alea urate? Sperie pe oricine cand le vad si tu te topesti dupa ele", eu raspund "dar sunt totusi frumoase in felul lor". Si chiar sunt. Au cate ceva care te surprinde daca esti atent. De cele mai multe ori imi par defapt neajutorate si parca as vrea sa le ajut cu ceva dar primavara nu se face cu o floare. Totusi sa nu credeti ca sunt vreun militant al drepturilor animalelor. Nu vreau sa fiu ipocrita. Fara carne pe masa n-as fi supravietuit, cel putin asa vad eu lucrurile din unghiul in care stau, si nici n-as fi putut sa folosesc atatea produse cosmetice fara sacrificarea unor specii de animale. Insa, daca stam sa privim din afara, fiecare vietate este supusa legii echilibrului natural. Exista o balanta a lucrurilor pe care noi nu o vedem. Pentru fiecare ban dat vine altul inapoi. Sau pentru fiecare banut luat trebuie sa dai altul inapoi. Si nu ma refer la propriu. Asa ca mereu va exista legea talionului care va echilibra starea de fapt iar noi vom fi sclavii ei oricand si oriunde.
Ca sa continui incursiunea in universul veveritelor citeam undeva ca acestea sunt in pericol mereu de a ajunge sub rotile masinilor, si aici vorbim de acelea care s-au adapostit de ceva timp in parcurile nationale. Really? Si cand vedem vreun sobolan mort in mijlocul drumului: "Ce bine ca a mai murit unul!". Cum poti sa te preocupi de soarta bulgarasilor aramii (ca sa fac o ironie) din coniferele parcului si sa renegi fiintele alea inteligente (dar uratele prin natura cuvantului), pe care le numim sobolani.



A citit cineva "Cel mai iubit dintre pamanteni"?. O carte care te lasa mut de uimire si-ti schimba perspectiva total. Marin Preda vorbea despre ceva real si nu se compara cu ce vezi prin filmele de la Mall unde realitatea devine fictiune; tot ce stiai tu ca este "pe bune" in film e "cool" sau "waw", ca sa citez din argoul clasic de Bamboo.
Ei bine ar fi si altele de comentat. De exemplu faptul ca sobolanii au adus ciuma...da si ce vremuri. Veveritele, dintr-o proasta informare, par sa fie in regula. N-au nimic, sunt cu analizele la zi, afisate pe panoul de la intrarea in parc. Mami si tati merg cu bebe de mana si ii arata veverita, il ajuta sa se apropie, poate poate reuseste macar sa o atinga pe blanita. E o imagine de vis, de poveste. Dar ce te faci cand realizezi ca acea chimie dintre copil si veverita este defapt un cosmar? Hmm? Pentru ca minunata fiinta care topaie toata ziua si distreaza cascatii este purtatoare a multor boli (de exemplu: trichineloza, leptospiroza, bruceloza, febra aftoasa, gastroenterita virotica, boala Lyme, antraxul, turbarea, toxiinfectiile alimentare s.a.m.d.). Iar ciuma, ciuma o transmite si veverita. Ca doar n-o fi mai fraiera.
Asa ca ganditi-va de doua ori cand va decideti sa le dati mancare din palma. Sau cand vreti sa admirati cu copilul animalutul si mai apoi sa ii permiteti sa il atinga pentru ca nu puteti sa-i refuzati nimic micutului. Si mai mult trebuie sa judecati atunci cand va expuneti copilul la bolile pe care le transmit papagalii. Alea sunt cel putin fatale!!!!!Dar asta e alt topic.

poze si filmulete cu noi

Publicat de alexdana





Posted by Picasa

Despre noi,

Publicat de alexdana









Ca sa incepem cu dreptul as spune ca suntem nedespartiti si ne avem unul pe altul. Mama si copilul. Ne simtim bine impreuna, ne simtim rau impreuna, ce mai, o adevarata echipa de foc. De cand s-a nascut am simtit o legatura speciala intre noi. Stefi plange cand eu sufar si eu sufar cand il doare ceva. E fericit si rade cand eu sunt fericita si rad. Daca vrea lapte si nu-I gata ma apostrofeza in felul lui, desi pare fictiune intr-un film prost, imi da cana pe jos, ma lovesc la maini, picior sau cap; se intampla sa nu reusesc sa fac nimic fara sa ma ranesc si, unii ar explica prin graba, dar n-are absolut nici o legatura, este simpla putere a gandului. Puterea gandului ne ajuta sau ne loveste pe potecuta usot batatorita a vietii noastre. Daca dorinta e puternica, in multe cazuri, aceasta se implineste; daca visurile tale au mers alaturi de tine o vreme lunga devin parte din tine si chiar se vor transforma in realitate; chiar si atunci cand simti durerea venind in trupul tau sau in suflet aceasta dispare tot datorita dorintei tale de a te vindeca. Tot ce ni se pare ca vine dintr-o forta superioara este defapt puterea gandului tau. Se spune ca Dzeu este in noi si in toate ce ne inconjoara. Defapt puterea ne vine de acolo. Noi suntem picatura langa picatura Dzeu. Noi avem ce ne trebuie ca sa pasim in "lumina". Si cand scriu "lumina" ma refer la cunoasterea…de sine. Noi putem sa depasim limitele pe care ni le impunem doar daca incercam, facand pasi mici, sa invatam sa ne cunoastem pe noi insine.

Dar sa trecem la pozele cu noi doi. Acum magia este puternica dar maine nu vom mai fi asa frumosi impreuna. Vartejurile vietii si portile care se inchid usor pentru a nu mai fi deschise decat atunci cand va fi nevoie, ajuta mult sa calcam in picioare puterea magiei care ne-a ajutat sa crestem impreuna.