Cum mi-am inceput misiunea pe Pamant...din jurnalul unui alt bebelus (partea intai)
Publicat de alexdanaUite cum s-au derulat evenimentele care au precedat si urmat nasterii mele.Continuare...
In cutie
Cica se facea ca eram inchis intr-o cutie mica, care cu timpul s-a largit. Nu am realizat ca eu defapt cresteam si o largeam din ce in ce mai tare. Ma scaldam intr-un lichid toata ziulica, ma jucam cu manutele, cu piciorusele si imi placea, mai ales, sa dorm. Astfel ca-i dadeam adesea emotii lui mami, care se gandea ca poate am patit ceva.
Ce ma mai agitam, plin de bucurie, cand auzeam vocea mamei cantandu-mi bland sau dandu-mi cate un ghiont ca sa ma trezesc. Desi eu eram treaz de mult dar mi-era lene sa fac valva in jurul meu. Hmm, defapt nu-mi placea sa fiu in centrul atentiei de pe atunci. Aveam treburi serioase, domne, acolo in cutie, decat sa starnesc spiritele! Insa intr-o zi m-am decis sa nu mai stau cu capul in jos si m-am intors. Sa vad cutia si din alt unghi. Ma plictisisem, la naiba! Mami insa era ingrijorata. Simteam eu asa prin cutia aia ca ea nu mai avea stare. Dar n-a durat mult pana m-am trezit ca nu mai ma scald in piscina mea de acasa. Si, la putin timp dupa asta, am iesit afara la lumina.
In cutie
La spital
Doamne ce lumina puternica m-a izbit! Mi-am luat desigur si prima palma degeaba. M-am speriat asa de tare ca am plans cateva ore pana m-au linistit niste fiinte ciudate. Ma intrebam unde este cutia in care dormeam atat de linistit, ferit de lumina aia asa de suparatoare.
Si ce ma enervau manecile alea lungi! Nu puteam sa ma joc nici macar cu manutele...
Dupa 2 lumini, intrerupte de intuneric, am fost mutat din sala plina de plangaciosi, intr-o camera mai mica, unde m-a intampinat un zambet cald si o voce cunoscuta. Cand mi-a cantat am realizat ca acea fiinta era cutia in care am stat ferit de lumea noua, care s-a grabit sa apara brusc si dintr-o data in viata mea. Ce nefericire!
Apoi m-a asezat intr-un patut mami si a stat langa mine toata vremea asta, cat dormeam, cat papam si dormeam iarasi. Cineva i-a explicat mamei mele cum sa ma invete sa pap la san, caci mi-era cam greu sa-l apuc cu gurita. Simteam parfumul ala de lapte cald dar nu gaseam intrarea, ma agatam de cate o chestie care n-avea legatura cu sanul lui mami. Si plangeam de disperare. Asa ca mami s-a decis sa treaca peste regulile spitalului si a rugat o asistenta sa-i faca o gaurica in tetina biberonului ca sa ma hraneasca mai repede decat cu lingurita. Acum, na, si oamenii aia aveau dreptate ca ma puteam obisnui lenes in sensul ca n-as mai avea dorinta dea suge la san dar, asa cum s-a gandit si mama, fiecare copil evolueaza intr-un anume fel indiferent de ce ii faci caci conteaza, inainte de toate, mostenirea genetica. A luat o decizie inteleapta pentru ca eu n-am fost lenes pana la urma (adica am supt la san aproape noua luni, ha! sa le fac in ciuda la codoasele alea batrane!), mereu am facut fix ce-am vrut si s-a nimerit sa fie chiar potrivit asteptarilor. Uite, ca sa dau un exemplu, nu m-am obisnuit cu suzeta desi am folosit-o un timp. Cand am simtit eu ca m-am saturat de ea i-am facut vant cat colo. Dar nici nu m-am transformat intr-un sugedegetul. Am avut personalitate, taticule!!!
Uite asa eram de pitic, Cand ma uit la poze acum parca nu pot sa imi revin. Casc efectiv gura la imagini.
Mami a decis ziua in care sa ma ia in grija in rezerva, pe care o si platea. Dadea bani pentru ca era in zona modernizata a spitalului Bucur. Sa nu mai pomenim de faptul ca statutul de beneficiar al rezervei platite iti aducea totodata si respectul asistentelor. Insa respectul s-a inmultit odata cu banii varati in buzunarele fetelor din partea mai tuturor membrilor familiei, fara sa stie unii de altii. Pana si cateva rude s-au inghesuit la cotizare. Astfel ca mama era mereu inconjurata de asistente grijulii. Nu realiza saracuta ce motive le indruma in rezerva noastra, asa cum nici eu nu stiam ce se petrece in jurul meu. Eram amandoi debusolati. Mai mult, mami era ametita de bucurie si tristete, odata pentru ca ma nascusem si eram sanatos si a doua oara pentru ca se simtea neputincioasa in fata mea. O fiinta atat de mica si nejutorata avea nevoie de ea iar mama nu stia cum sa o protejeze, nu stia ce sa-i ofere mai mult, nu stia cum sa ii aline micile discomforturi create de despartirea fizica de ea. N-a dormit deloc o zi plina si inca jumate din a doua doar sa ma stie satisfacut de noile conditii. Apoi a venit tati si a stat o noapte cu noi. M-a adormit el pe burtica lui moale si calda. Asa a putut mami sa inchida o ora ochii.
In fiecare zi ma ajuta sa trag cate putin din laptele ei de la san. Reusisem sa razbat printre aromele pielii ei, cu care ma obisnuisem, sa-mi croiesc drum spre fericirea absoluta. Cand ma agatam de san parca toata lumea noua disparea instantaneu si nimic nu mai avea sa ma sperie. Eram acolo unde nimeni nu fusese, era spatiul meu infinit de liniste si relaxare.
O vedeam pe mami cum se straduia sa-mi dea laptele din biberon. Incepuse sa nu-mi mai placa. Preferam sa am linistea din spatiul meu infinit. Asa am inceput cavalcada sanului cu miros de lapte proaspat. Dar n-a fost mereu usor. A durat ceva pana m-am deprins cu noile mele obiceiuri placute.
La spital, cat am stat, n-am fost lipsiti de aventuri. Invatam ca doi scolari cum sa strabatem un drum necunoscut. Sau chiar ne loveam de cateva neplaceri, care s-au dus in negura timpului azi, dar pe care nu le-am uitat. Odata a venit in rezerva o doamna asistenta ca sa-i faca injectia cu antibiotic. Problema era asistenta, care se alesese singura sa faca procedura medicala, in conditiile in care celelelte asitente disparusera. Pentru ca mai venise si in alte randuri pe tura ei si schimbase cateva vorbe cu mama, s-a decis ca femeia era putin depasita mental de evenimente. Balbaiala cu care isi desavarsea fiecare discurs, tremuratul din maini, intarzierea cu care reusea sa capteze ideile, nu te duceau decat la aceasta nefericita concluzie: era un angajat al milei cuiva nicidecum unul cu pregatire sau, chiar si asa, apt sa o duca pana la capat. Aflata in fata ideii de a i se face injectia de catre aceasta asistenta mami s-a intunecat la fata. Iar punctul culminant a fost cel in care asistenta a scos seringa cu un ac gros si foarte lung. In acel moment mami a fost revoltata, nu pe aceasta femeie, ci pe cei care au lasat-o de garda singura. A rugat-o mama sa aduca pe cineva competent. A vorbit frumos si putin invaluitor mami ca sa n-o supere dar, in speta, ideea principala asta era. Asitenta s-a supus desi era contrariata. A venit cu o doctora de la neonatologie. Aceasta n-a facut valuri in jurul acului si nici calificarii, despre care am inteles mai tarziu ca nu o avea. Ci a schimbat acul, i-a explicat ca nu acela este bun si i-a efectuat injectia cu antibiotic lui mami. Mimica fetei acestei doctora i-a dat de inteles mamei ca aveam de suferit daca se lasa pe mana acestei asistente.
Apoi treaba cu lingurita i-a dat de furca mamei caci nimeni nu accepta ca eu sa beau din biberon. Toti se scarmanau in crestet ca asa e bine. Mami era decisa sa faca pe riscul ei. Mai devreme sau mai tarziu tot acolo ajungea. De ce sa ne fi chinuit amandoi? Caci laptele la san venise dar putin iar eu oricum nu puteam sa il trag cu forta mea atat de slabita. Ajutata de o pompita mami a reusit sa scoata "dopul". Dar asta a durat. Deci mediatorul a fost biberonul. Noroc ca mami e strasnica in decizii. Daca ea vrea intr-un fel asa se face. Iar oamenii, in general, se feresc sa se puna contra unui om care stie ce vrea. Mami spune altfel: ca oamenii se feresc de nebuni. :)) Oricum ar fi am fost amandoi salvati de clipe de stres neavenit.
Cand m-au luat sa-mi faca vaccinul tipam ca din gura de sarpe. Si asa a fost pana m-am intors la mami.
A invatat mami cum sa schimbe un pampers. Cum sa ma spele la buricel, urechi. Imi facea asistenta baita in chiuveta de fiecare data. Dar odata i s-a parut lui mami ca plang la atingerea apei asa ca a verificat-o. Apa era rece. S-a luat de asistenta, bineinteles, cu voce blanda caci nu avea chef de scandal. Asistenta zicea ca-i buna. La finalul discutiei i-a dat de inteles asistentei ca nu vrea sa-i mai faca dansa igiena. Si cu asta s-a terminat colaborarea.
Cand am plecat din spital m-a asezat mami intr-un landou, primit cadou de la nasi, dar nu inainte sa ma imbrace destul de gros. Afara era cald, desi era o zi de toamna. Mami Avea emotii mari. Mergeam acasa. Nu stiam unde dar parea sa fie altceva. Am platit, ne-am luat actele si hop ui gou spre casa.
Jurnalul lui Stefanel (episodul 1)
Tot azi mami si tati serbeaza 1 am de cand sunt impreuna, adica de cand sunt cununati civil si religios.
Tocmai ce a plecat de la noi doctora de familia, Carmen Rapiteanu. M-a verificat la plamani si a concis ca sunt bine.
28.10.2008
30.10.2008
Azi aveam 3.920.
Am speriat-o pe mami azi cand am inceput sa vomit laptele NAN. a fost plecata ca sa rezolve cu alocatia mea si bunica (din partea lui tati) m-a hranit cu lapte, care nu mi-a priit deloc.
Sunt suparata si trista...mi-am luat primul sut in fund, primul din cei 20 de ani care urmeaza
Publicat de alexdana
Cum sunt multi din tarisoara noastra.Si asa cum au patit toti.
Ieri ziceam ca jelesc Romania. O jelesc caci zilele ce urmeaza o sa fie zile de doliu national. Nu va fi revolutie dar vom muri ca niste caini din cauza nepriceperii unora si altora. Si daca ar fi doar nepricepere ar fi putin dar cand toti vor mai mult, sa stranga, sa pastreze aceeasi imagine, acelasi statut, te infrange definitiv orice incercare de a schimba ceva inainte sa te rapuna consecintele nepasarii.
Pentru pensionari situatia este cea mai dramatica. Pana si indemnizatia de 600 RON nu este atat de amara cat e viitorul acestor oameni. Ei nu mai au sansa sa lucreze nicaieri ca sa-si ridice veniturile, nu mai au sansa sa-si dreaga sanatate, nu mai au sansa sa isi plateasca datoriile la casa, nu mai au bani pentru mancare, nu mai au, nu mai dau, nu mai traiesc...Mi-e rusine ca traiesc in tara asta, MI-E RUSINE!!!!
Iar in ce priveste mugurii sau semintele acestei tari, viitorul si strasnicia echilibrului, de care are nevoie acest mic petec de pamant, acest punct pe harta lumii, Romania, TREBUIE sa fie udati, ingrijiti si sustinuti pana se transforma in fructe coapte, pana ajung ca niste flori de cules si de pus in geamul casei noastre. Copiii nostri au nevoie de noi, mame sau tatici, sa ajunga a fi parte integranta acestui sistem, NU ALTUIA. Vreti sa plecam cu acesti muguri pe plaiurile vecinilor? Daca da asta vom face.
Daca nu vreti sa traiti cu sentimentul ca n-ati facut destul semnati petitia, Cojocarii au inceput protestul impotriva noii legi, hai sa-i sustinem pentru ca ne sustinem pe noi. Vedem ce va fi. Poate ca Ilie Serbanescu avea dreptate cand zicea ca s-au pus pe masa deciziile unor procente sau valori fixe pentru ca, dupa o vreme in care oamenii se obisnuiesc cu groaza hotararilor luate de conducatorii nostri, se vor modifica deciziile initiale in unele mai bune, dar nu mai bune decat era inainte, ca lumea sa accepte mai usor toata schimbarea finala. Daca e asa poate ca se mai poate face ceva cu tara asta. Desi...am luat decizia de a pleca. ORICE VOR MAI INCERCA EI SA FACA NU MA FAC DECAT SA FIU MAI FERMA IN DECIZIA DE A PLECA DIN ROMANIA!
Pana ajung la punctul in care imi iau bagajele sa traversez granita in alte locuri astept cu rabdare...
Desi ma gandesc cu groaza la zilele din iarna in care vom sta la caldura lumanarii, daca ne-o vom permite si pe aceea. Ma cutremura ideea ca nu voi avea de unde sa platesc gigacaloria triplata la caldura, despre care pot sa zic ca si-asa o consum cu precautie, asa cum se zvoneste prin targ. Ma reazam de perete sa ma sustin caci lesin cand imi amintesc cat vom plati sa ne pastram nivelul de trai, ca vom fi nevoiti sa traim fara tot ce stiam a fi SUPRAVIETUIRE. DACA ACELEA DISPAR CUM POT SA NUMESC NOUL STIL DE VIATA?
As vrea sa zic ca va fi bine. Si voi zice ca va fi bine, cel putin pentru mine. PENTRU CA DE ACUM MA VOI GANDI DOAR SA-MI FIE BINE, ORIUNDE M-AS DUCE. Chiar daca pana azi eram prima care ma auncam in fata sa sustin Romania, sa sustin popularea ei de catre noi, nu parasirea ei, azi nu mai sunt la fel ca cea de ieri. Ziceam ca ne asteapta vremuri grele. Asta am vazut in visele mele. Visez rar si atunci cand se intampla stiu ca inseamna ceva. Orice ati spune voi tara asta va trece printr-o perioada foarte grea. Emigrarea m-a lovit in virtutea acestor evenimente pe care le-am vazut...a veni peste noi navalnic si strivindu-ne ca pe nistye gandaci.
Ca tot scriam de visele premonitorii mi-am amintit de Pavel Corut si de discutia pe care am avut-o cu o prietena. Acum cateva zile Corut spunea ceva, primul lucru cu care sunt de acord: sa-ti cumperi pamant, sa-ti faci o casuta si sa-ti mesteresti o gradina, din care sa traiesti binemersi. Da! Ce-ar fi sa facem asa? Oare reusim? Si maine, poimaine ce anume ne mai impune sa facem, ce ne mai iau ca sa ne lamurim ca suntem izgoniti din tara in care am trait si careia i-am daruit sudoarea noastra?
Dupa ce m-am aruncat intr-un taifun de idei pe care le-am scris aici, acum, ma retrag sa-mi ling ranile. Se pare ca indemnizatia va fi taiata, asa aud acum la stiri. Eu cred ca mai bine ii taie pe ei, nu la ...oaie caci nu mai au de ce sa umble acolo, ca N-AU.
Semnati petitia.
Indemnizatia pentru cresterea copilului sa ramana 85% din salariu
Ce poti sa-ti mai doresti decat sa-ti vezi copilul fericit si sanatos la aer curat? Dar ma gandesc mereu ca el nu va avea bucuria pe care am trait-o eu in copilarie la bunici, cu pasarile care se duceau care incotro prin curtea noastra sau a vecinilor, porcii pe care ii hraneam cu resturile de la masa servita de noi, lucru care imi starnea revolta permanent, caii, legati la caruta, ce-i alergam pe ulitele satului, udatul legumelor din gradina bunicilor si fuga in fundul curtii cu rosiile (deliciul meu chiar si azi) bune ale bunicii pentru a le savura pe nerasuflate, prinsul fluturilor si al altor insecte si "capusite" in insectare improvizate, joaca la coltul ulitei cu copiii, mersul fortat la biserica, rugaciunile si cantecelele invatate, mersul la garla, la padure cu bunicul, cu prietenii, momentele cand aduceam vaca de la tarc si altele, care mi-au marcat personalitatea si probabil, celor care stiu despre ce vorbesc, deasemenea. Erau vremuri care merita povestite asa cum marele scriitor Ion Creanga, le-a descris atat de frumos in minunatele sale "amintiri din copilarie".
Se simte un vant de schimbare care va transforma treptat, timpurile, in ceva care nu aduce deloc cu ce a fost sau mai este inca. Putinul acela, care pe noi ne-a ridicat in picioare atat de frumosi si intelepti, pe copiii nostri nu ii va atinge decat prin povestile noastre despre "amintirile din copilarie". Eu am strans, fara sa ma gandesc, ca ce stiam odata, va disparea cu timpul, pe pagini multe, momente frumoase si ...mai putin frumoase de-a lungul timpului apoi le-am strans in coperti groase pentru a le da viata mai tarziu cand voi simti ca incep sa uit. Am realizat atunci ca mintea noastra este usor volatila astfel ca n-am putut rezista sa astern pe hartie acele franturi din viata mea, care mi-au dat un scop chiar fara sa-mi dau seama.
Inca ma straduiesc sa creez un mediu in care bebele meu sa evolueze uniform. Vreau sa cunoasca toate starile prin care trece un copil cand e protejat si poate sa fie el insusi. Pentru ca, in pofida frustrarilor de atunci, cand eram copil, totusi am simtit ca sunt ferita de pericolele vietii din capitala. Nu exista nesansa sa te loveasca vreo masina din cauza vitezei sau neatentiei, bolile nu aveau nume pentru ca nu erau grave exista la indemana mereu "instrumentarul" pentru vindecarea bolii (toate acele ingrediente pe care le are oricine in casa au un rol deosebit de benefic insa din pacate, s-au uitat sau s-au pierdut sau medicina moderna ia locul medicinei naturiste), nu mai zic de mancare, care colcaia de ingrediente sanatoase. Acum as vrea din suflet sa mai pot sa fiu copil sa ma simt cum ma simteam atunci. Un lucru e sigur. Abia tarziu am inceput sa apreciez beneficiile vietii la tara, la bunici.
Cel mai important lucru este ca am invatat sa avem mult bun simt. In sat, cand dadeam o fuga pe la prieteni sau rude, cu oricine ne intalneam salutam politicos. Raspundeam pertinent la intebari si multumeam chiar si pentru o cutie cu chibrituri. Lumea era atat de mica si exista atata rusine incat nu-ti permiteai sa o dai in bara. Daca cineva avea nevoie de ajutor saream cu totii. Atunci nu intelegeam toate aceste lucruri dar odata ce le invatai deveau parte din tine. Pana si faptul ca ajungeam, datorita muncii pe care o prestam cot la cot cu toti ceilalti copii, sa fim mai uniti si sa dobandim si sa dezvoltam o maturitate iesita din comun. Si acum, daca mergi in satele din tara noastra, vei ramane surprins cum un copil poate sa faca fata la conversatiile dintre adulti.
Sper din tot sufletul ca si acei copii, uitati in lumea asta, sa aiba o sansa cum am avut si noi, de a merge mai departe cu bagajul complet al celor "7 ani de-acasa" si sa razbata mai departe de granita sau orizontul satului, comunei sau orasului in care au trait si sa dea tot ce au ei mai bun acestei lumi pe cale sa se destrame. Iar copilului meu ii doresc sa isi poata forma, cel putin, fondul standard pentru a incalzi si topi sufletele oamenilor. Si-i mai doresc sanatate. Deasemenea tuturor copilor.
Fumatul, o utilitate? Uite un subiect care m-a atras foarte tare inca de mic copil. Nu m-am apucat sa fumez atunci dar mai tarziu am savurat acest viciu pana la a ajunge sa trag cateva concluzii. Bineinteles ca voi enunta cateva din marile dezavantaje ale fumatului (aviz adolescentilor) si chiar voi povesti fragmente din tineretea mea alaturi de prietena mea cea mai buna, tigara (unii ar comenta "get a life, lunatic woman!!!". Da, stiu ca fac reclama dar nu este asa. Tinerii si adultii au dreptul de a alege, singurii care nu au acest drept sunt copiii pana in 18 ani, in unele tari chiar pana la 21. Deci, inainte de a le lasa mana libera trebuie sa cunoasca efectele nocive ale fumatului. Si pentru asta exista informatii la alegere pe internet, un alt viciu periculos. Apoi pot alege. Inainte de orice trebuie sa stie ca echilibrul trebuie sa fie principala lor preocupare in orice lucru pe care se decid sa-l aduca in viata lor. Fumatul poate sa fie extrem de nociv dar e intelept sa alegi calea cea mai putin daunatoare de a-l integra in obiceiurile tale. Francezii, care sunt maestri la acest capitol, au recunoscut pericolul la care se expun, si au inceput fumeze tigari usoare (gudron si nicotina la nivele cat mai scazute). Interesant este ca organismul ficaruia reactioneaza diferit la acest viciu. Unii nu vor avea de suferit, in timp ce altii vor dezvolta diferite afectiuni de la usoare la foarte grave, chiar fatale. De aceea iar trag un semnal de alarma pentru cei care vor sa experiemnteze sau deja sunt prinsi in acest cerc vicios (oamenii care lucreaza, in genere, au tendinta sa se apuce de fumat si sa mentina acest obicei nesanatos datorita mediului de lucru sau mediului colegial care isi pune foarte usor amprenta asupra personalitatii lor) si le sugerez sa isi urmareasca starile care apar ca urmare a fumatului si sa constate daca acest viciu ii afecteaza intr-un fel sau altul, chiar si pe termen scurt. Exista posibilitatea sa poti sa controlezi aceste reactii adverse renuntand cat mai repede la fumat. Pe termen lung fumatul poate sa fie foarte greu de eliminat din sistem. Pentru tineri este la indemana sa faca aceste constatari. Tinerii pot sa descopere ca fumatul nu le creaza starea de euforie pe care o cauta si atunci poate sa fie chiar un semnal de alarma. Apoi sunt durerile de cap sau ameteala pana la lesin chiar si dupa mai multe "sedinte" de fumat. Asta defapt iti sugereaza ca organismul nu se poate adapta usor la acest "intrus". Pentru cei care au inceput sa fumeze si starile acestea au fost imediate si au disparut la fel de repede nu ar putea sa le afecteze sanatatea decat printr-o rata medie a vietii mai scurte, dupa unele statistici, cu aproximativ 14 ani.
Ma confrunt cu o problema legata renuntarea la fumat. Ca multi fumatori imi doresc sa ma las. Motivatia exista insa traiesc, pentru ca aici am vrut sa ajung, o dilema. Motivatia este mult mai puternica. Dar totusi fumatul m-a ajutat atunci cand credeam ca nimic altceva nu a putut. Iata ce vreau sa spun: am constatat ca procesul de inhalare poate sa accelereze starea in care te afli la momentul respectiv. Undeva scria ca e legat de faptul ca mintea este odihnita (de regula dimineata) si atunci, paradoxal, este un stimulent pentru diversele activitati. Daca te rapune oboseala tigara te moleseste mai rau. Deci, cum spuneam, tigara te ajuta sa te concentrezi daca esti intr-o activitate care presupune acest lucru (invatatul, jocurile logice sau chiar la munca), te ajuta sa te relaxezi atunci cand dai organismului tau "comanda" de a se destinde. Daca esti nervos si crezi ca tigara te calmeaza este doar autosugestie, in realitate simturile tale sunt exacerbate si poti sa devii un pericol pentru tine si pentru ceilalti, in cazul in care nu poti sau nu stii cum sa controlezi aceste stari. Daca esti suparat se poate chiar sa dai in depresie. Daca se intampla sa ai rezultat bun la suparare sau nervi asta este doar puterea gandului, despre care am discutat intr-un alt blog. Si toate astea le-am observat acest timp lung in care am tot fumat. Puterea observatiei este foarte importanta. Pe mine m-a ajutat sa realizez ca ceea ce faceam rau defapt, intr-un fel sau altul, poate sa fie si benefic, daca stii cum sa lucrezi cu asemenea treburi. Asa iti dai seama cand trebuie sa eviti a folosi tigara ca adjutant sau nu.
Pe de alta parte tigara imi mananca mult din timp. Nu mai fac sport cum faceam alta data. Nu mai mananc asa sanatos ca inainte. Somnul este precedat, uneori, de dureri de cap, pe care le contraatac cu cele mai bune pastile (cel putin petru mine), Saridon. Numai lucruri rele se intampla daca nu stii cum sa le combati.
Ca sa fac o paranteza (fara paranteze) as putea sa scriu ceva despre mine. M-am ghidat dupa un principiu pe care, fara sa vreau, l-am integrat perfect in viata mea, si anume cel al dualitatii, frumos descris de chinezi, cand au enuntat cele doua concepte religioase, yin si yang, la noi a fost Caragiale, care a dat viata oximoronului prin simplul "curat, murdar". Am ales prietenii care mi-au fost si dusmani totodata. Chiar si azi, cand ma gandesc, la fel procedez, si cred ca inconstient. Ca si cand mi-ar fi intrat in sistem, in sange aceasta batalie intre bine si rau, simt nevoia sa o alimentez constant. Asa se intampla cu tigara, prieten si dusman in acelasi timp. Vreau sa-l scot din sistem dar fara el nu as fi cea care a adus asa mult aport in multele activitati pe care le-am realizat. Totusi se poate trai si asa daca, asa cum spuneam, stii sa controlezi in favoarea ta.
Iata o veverita pe care, cu inversunare, o urmaream doar ca sa imi improspatez memoria de cate ori voi avea nevoie. Mi se pare un animalut interesant. O inventie inutila dar interesanta asa cum este si cincila sau ornitorincul. Are o agilitate demna de admirat.
Privind la film mi-am dat seama ca Dumnezeu (entitatea superioara care se va numi scurt D) a creat veverita, pe de o parte, si sobolanul, pe de alta, si a inceput sa rada in hohote. Si inca mai rade daca nu s-a saturat inca de ipocrizia de care dam dovada constant. Apreciem si ocrotin un sobolan cu blana si omoram pe celalalt, pentru ca nu este la fel de frumos. Da. Frumos. Frumusetea este un criteriu de selectare. Mai bine ca suntem limitati...Ajung la concluzia ca omul este superficial intru totul. Am mereu aceeasi conversatie cu "jumatatea mea" (a se citi sotul). "De ce iti plac animalutele alea urate? Sperie pe oricine cand le vad si tu te topesti dupa ele", eu raspund "dar sunt totusi frumoase in felul lor". Si chiar sunt. Au cate ceva care te surprinde daca esti atent. De cele mai multe ori imi par defapt neajutorate si parca as vrea sa le ajut cu ceva dar primavara nu se face cu o floare. Totusi sa nu credeti ca sunt vreun militant al drepturilor animalelor. Nu vreau sa fiu ipocrita. Fara carne pe masa n-as fi supravietuit, cel putin asa vad eu lucrurile din unghiul in care stau, si nici n-as fi putut sa folosesc atatea produse cosmetice fara sacrificarea unor specii de animale. Insa, daca stam sa privim din afara, fiecare vietate este supusa legii echilibrului natural. Exista o balanta a lucrurilor pe care noi nu o vedem. Pentru fiecare ban dat vine altul inapoi. Sau pentru fiecare banut luat trebuie sa dai altul inapoi. Si nu ma refer la propriu. Asa ca mereu va exista legea talionului care va echilibra starea de fapt iar noi vom fi sclavii ei oricand si oriunde.
Ca sa continui incursiunea in universul veveritelor citeam undeva ca acestea sunt in pericol mereu de a ajunge sub rotile masinilor, si aici vorbim de acelea care s-au adapostit de ceva timp in parcurile nationale. Really? Si cand vedem vreun sobolan mort in mijlocul drumului: "Ce bine ca a mai murit unul!". Cum poti sa te preocupi de soarta bulgarasilor aramii (ca sa fac o ironie) din coniferele parcului si sa renegi fiintele alea inteligente (dar uratele prin natura cuvantului), pe care le numim sobolani.
A citit cineva "Cel mai iubit dintre pamanteni"?. O carte care te lasa mut de uimire si-ti schimba perspectiva total. Marin Preda vorbea despre ceva real si nu se compara cu ce vezi prin filmele de la Mall unde realitatea devine fictiune; tot ce stiai tu ca este "pe bune" in film e "cool" sau "waw", ca sa citez din argoul clasic de Bamboo.
Ei bine ar fi si altele de comentat. De exemplu faptul ca sobolanii au adus ciuma...da si ce vremuri. Veveritele, dintr-o proasta informare, par sa fie in regula. N-au nimic, sunt cu analizele la zi, afisate pe panoul de la intrarea in parc. Mami si tati merg cu bebe de mana si ii arata veverita, il ajuta sa se apropie, poate poate reuseste macar sa o atinga pe blanita. E o imagine de vis, de poveste. Dar ce te faci cand realizezi ca acea chimie dintre copil si veverita este defapt un cosmar? Hmm? Pentru ca minunata fiinta care topaie toata ziua si distreaza cascatii este purtatoare a multor boli (de exemplu: trichineloza, leptospiroza, bruceloza, febra aftoasa, gastroenterita virotica, boala Lyme, antraxul, turbarea, toxiinfectiile alimentare s.a.m.d.). Iar ciuma, ciuma o transmite si veverita. Ca doar n-o fi mai fraiera.
Asa ca ganditi-va de doua ori cand va decideti sa le dati mancare din palma. Sau cand vreti sa admirati cu copilul animalutul si mai apoi sa ii permiteti sa il atinga pentru ca nu puteti sa-i refuzati nimic micutului. Si mai mult trebuie sa judecati atunci cand va expuneti copilul la bolile pe care le transmit papagalii. Alea sunt cel putin fatale!!!!!Dar asta e alt topic.
Ca sa incepem cu dreptul as spune ca suntem nedespartiti si ne avem unul pe altul. Mama si copilul. Ne simtim bine impreuna, ne simtim rau impreuna, ce mai, o adevarata echipa de foc. De cand s-a nascut am simtit o legatura speciala intre noi. Stefi plange cand eu sufar si eu sufar cand il doare ceva. E fericit si rade cand eu sunt fericita si rad. Daca vrea lapte si nu-I gata ma apostrofeza in felul lui, desi pare fictiune intr-un film prost, imi da cana pe jos, ma lovesc la maini, picior sau cap; se intampla sa nu reusesc sa fac nimic fara sa ma ranesc si, unii ar explica prin graba, dar n-are absolut nici o legatura, este simpla putere a gandului. Puterea gandului ne ajuta sau ne loveste pe potecuta usot batatorita a vietii noastre. Daca dorinta e puternica, in multe cazuri, aceasta se implineste; daca visurile tale au mers alaturi de tine o vreme lunga devin parte din tine si chiar se vor transforma in realitate; chiar si atunci cand simti durerea venind in trupul tau sau in suflet aceasta dispare tot datorita dorintei tale de a te vindeca. Tot ce ni se pare ca vine dintr-o forta superioara este defapt puterea gandului tau. Se spune ca Dzeu este in noi si in toate ce ne inconjoara. Defapt puterea ne vine de acolo. Noi suntem picatura langa picatura Dzeu. Noi avem ce ne trebuie ca sa pasim in "lumina". Si cand scriu "lumina" ma refer la cunoasterea…de sine. Noi putem sa depasim limitele pe care ni le impunem doar daca incercam, facand pasi mici, sa invatam sa ne cunoastem pe noi insine. Dar sa trecem la pozele cu noi doi. Acum magia este puternica dar maine nu vom mai fi asa frumosi impreuna. Vartejurile vietii si portile care se inchid usor pentru a nu mai fi deschise decat atunci cand va fi nevoie, ajuta mult sa calcam in picioare puterea magiei care ne-a ajutat sa crestem impreuna.





